agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-19 | |
Crești în mine până îmi iei locul și de-ai să pleci eu nu o să mai fiu.
Mă mănânci cu pofta unei termite în lemn de esență dulce, Te-nmulțești, te divizi, te scindezi pe axa longitudinală Cu o viteză ce-ar face stelele să pălească de rușine. Ai ventuze în loc de buricele degetelor și, ori de câte ori mă atingi, Sugi prin piele tot ce prinzi, te duci până-n oase, până-n măduvă, Mai lacom decât dracul, dar de multe ori mai blând. Acum e prea târziu să-mi fac probleme, căci am să mor de mâna ta. Sunt la dispoziția ta pentru că nu mai am vlagă să mă mișc sau să gândesc pentru mine. Mă parazitezi în fiecare zi cu aceeași îndârjire și-ai să continui să o faci Până când o să-mi lezezi toate celulele, am să colcăi de tine, am să miros a amine Și-a tot ce-i bolnav. Câți au murit înainte de mine? Dar câți din ei s-au bucurat? Mă cinstești acum, nici nu-ți dai seama…din câți puteai să infectezi, Tu m-ai ales tocmai pe mine, deci trebuie să-nsemn ceva de-nsămânțezi în mintea mea Floarea vinului să mă amețească, acarieni să mă putrezească, Să apuci mai înainte să îmi iei tot ce am avut. Și cu asta-mi înghit limba, cuvinte n-am ca să cuprind organica iubirii Cu care m-ai cinstit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate