agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-28 | |
am căutat cât am căutat…
că așa m-am născut eu să întreb în toate părțile întîi am început cu cele de lângă mine află că asta nu e o treabă filosofică te trântești în șanțul năpădit de buruieni te-ntinzi după un fir de iarbă și începi a-l răsuci între degete tocmai îți amintești de carnea rămasă printre dinți dar nu firul nu este pentru asta alegi să-l răsucești mai departe îl ridici în dreptul ochilor cu privirea încremenită pe titirezeala aia fără rost și uiți de șanț și de dinți uiți și de firul verde rămâne numai mișcarea în fața ta rotundă precum roata care a scăpat de la căruță până în satul vecin apoi te ridici din șanț de la firul ierbii vedeai lucrurile prea de jos te ridici pe un gard apoi mai sus niciodată nu este însă prea sus dar gândul tău este de aici invidiezi soarele pentru mersul lui veșnic calm stelele pentru răbdarea lor matusalemică o clipă îți trece prin minte că vor rămâne mereu după tine să acopere gropile de sub ele dar la câte stele ne cad pereche în oase vei afla până la urmă că și ele se vor sparge într-o zi de toartele mai tari acum rămânea cerul în privința lui chiar nu mai eram sigur de nimic eu îl priveam el se holba la mine cât țineau zilele nopțile și atât nu se urca nimeni nu cobora nimeni deja puneam prea multe întrebări oamenii mă ocoleau nici treaba nu îmi mai ieșea ca lumea prea multe înălțimi topeau ființele din jurul meu a trebuit să mă întorc la iarbă mi-am amintit de dinții încărcați de mâncărimi și m-am hotărât am devenit inventatorul primei scobitori din istorie și chiar am început să prosper în afaceri prietenii mă apreciau din nou familia a revenit acasă câteodată însă căutându-mi locul dintre limbă și cerul gurii ridic minusculul instrument în dreptul ochilor și privindu-l atent îl înfig direct în stele fără să mă mai ridic pe vîrfuri acu nici steaua mea și nici scobitorile nu mai sunt am dubii doar în privința cerului chiar nu știu de a urcat sau a coborât careva din identitatea lui chiar nu știu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate