Somnul torcea diferența
între noapte și zi
era târziu după fiecare colț
aspersoare de urme
miriapodic clipoceau pe borduri
suburbia se umpluse de lumea
în racursi

orașul tot duhnea
aspirator de vieți fără sens fără nume
pe care-l locuiam ca o molie

aveai să vezi atunci lucind
lacrimi în ochi ca de var

privirea rămânea întoarsă în sine
un ou pe dinăuntru crăpat

fără credință n-am putea exista
spuneau cei ce umpleau marginile urbei
cu mâinile ridicate către tine