Odată l-am căutat pe Dumnezeu,
Demult, în cerul Lui cel mare
A fost atunci când poate eu
Eram atât de mic
încat, nu ajungeam nici la altare

Demult, atunci când am strigat,
întoarce-ți, Doamne, chipul!
Eram atât de intrigat,
Atât de mic,
încât în ochi îmi lăcrima nisipul


Eram și eu atunci un grai,
Așa cum doar făptura
Brăzda-n pământ blestem de rai,
Atât de mic,
încât în ochi rodisem ura

A fost un timp când fiu de om
Mușca din rai păcat de moarte
Ducînd în iad al vieții pom,
Atât de mic,
încât abia putea să-l poarte

Demult, un om, cum poate azi
Amar își ispașește vina
A fost fidel acelui "Cazi!"
Atât de mic,
încât și azi abia își spală tina

Mereu un eu, fugar de greu
Atunci, acum sau altădată
Mă duc să-i spun lui Dumnezeu
De ce un mic, atât de mic
Nu-l iartă niciodată

într-un târziu la Poarta Porții,
Cu soarele căzut în asfințit
Un om învins, de soarta sorții,
Atât de mic
Bătea cerînd loc de dormit

La porți de rai același om
A fost cândva și altădată,
Când tatăl lui pentru un pom,
Atât de mic
L-a alungat, să nu mai vină niciodată

în urma lui, de pas greșit
a plâns în el o remușcare
Când acel "Cazi!" nedeslușit,
Atât de mic
A fost învins de încercare

Atunci umil, dezmoștenit,
Acum neras, cu pletele murdare
S-a reîntors pe un zenit,
Atât de mic
Să ceară iar iertarea ce n-o are

în valsul grav al undelor celeste
Un înger alb, de dincolo de vis
Suav și blând întreabă cine este,
Atât de mic
La norul ce închide grădina paradis

Pe val, din valul care plânge
La țărmul surd de întristare
Sunt eu, scăldat în Abel sânge
Atât de mic,
încât nu-i lacrima mai mare

Sunt astrul pal al zilelor de vară
Ce arde-n câmp un lan mănos,
Mereu talant topit în ceară
Atât de mic,
încât nu-i foc mai dușmănos

Sunt calmul mut al lacrimii osândă
Ce ară-n veac pământ vâscos,
Mereu un Cain ce vrea să vândă,
Pentru nimic,
Un strai țesut pe unul ros

Sunt spinul greu ce fruntea o apasă
într-un calvar de lemn inestimat,
Mereu orbit în ceața deasă,
Atât de mic
încât nu-i orb mai blestemat

Sunt eu, mereu același eu
Ce într-o zi, setos de sânge
L-am răstignit pe Dumnezeu,
atât de mic
într-un pământ ce azi îl plânge

Mereu sunt, vai, fără de trai
Un pelerin fără de maine
ce vin din iad, flămând de rai
Să cer un mic, atât de mic
Un pat, iertare și o pâine

îmi plec genunchi pe pat de nor,
Tu, înger bun, dă norul la o parte,
Să-mi liniștesc acel fior
Atât de mic,
încât mă trec sudori de moarte

Sărmane om, chezaș mă pun
Să port solie pentru tine,
Dar tu să vii în cel cătun
Atât de mic
Să vezi în lume cine vine

Un ceas milos, agale-n timp
întoarce iar 'napoi făptura
în albul iernii anotimp
Unde un prunc, atât de mic
A fost venit să-nvingă ura

în noapte iar o stea, eu mag
Mă poartă iar cereasca milă
în lumea rea de unde trag
Atât de mic
Acel imens morman de silă

Mă las în pas cu voia ei
Oprită-n loc de timp,felină
Sunt iar în staul sfânt de miei
Atât de mic
încât și steaua - mi se 'nchină

în neantul neant, un îngeraș
Emană-n jur nuanțe de iubire
Venite-n grai de copilaș
Atât de mic
încât îmi tulbur a mea fire

Căutasem eu pană mai ieri
Acest imens de pace scut
De ce în taina unei seri
Un Dumnezeu, atât de mic
Abia acum l-am cunoscut

Am rupt veșmânt, răpus de veacuri
Sandale-n praf le-am terfelit
Mă simt slăbit, fără de leacuri
atât de mic
încât și plânsul mi-e zdrelit

Păcatul greu pe fruntea-mi se apasă,
Coroană port de spini înlăcrimați,
Nu vreau nimic decât acasă
Atât de mic
Să-mi odihnesc genunchi însângerați

De ce îmi taci sărman cuvant,
De ce te lasi înscris în moarte,
De ce nu strigi de unde sunt
Atât de mic! Nu vreau, nu pot,
Sunt ostenit să umblu mai departe

Răspunde-mi tu, Doamne al meu,
în care val sa îmi înnec furtuna,
Cum sa devin același eu
Atât de mic,
Iertat pentru totdeauna

Nu vreau un mic, atât de mic
Decât din nor divina ploaie
Din veacuri frunte-mi să ridic
atât de mic,
să fiu în rai ultima oaie!