ieri am ajuns cu bine acasă
poposind în trup cum într-o cădere
mi-am primit sufletul înapoi de la mama
care era dusă în grădină după o altă rădăcină
mi-am primit inima înapoi de la tata
care vopsea pruncul cel nou cu var alb de primăvară
și după ce sufletul cu inima s-au recunoscut
au venit la ele cu închinăciune toate cuvintele
("aia e fata noastră cu gura mare care vorbește
în somn și se desprinde de lume")
eu văd cuvintele cum ne iradiază


mama a adus culoarea roșie în ștergar
și mi-a desenat vene groase pe pulpe zicând
cu picioarele astea roșii să te urci în pod după cărți
cu iarbă cenușie iar când te vei da jos din pod
să ai tălpile fragede de prunc
pentru că așternutul proaspăt afânat
e un pământ de flori nenăscute cu care te vei împodobi
("chestia e că pe mine podoabele mă lasă rece
sunt frumoasă pe dinăuntru și cânt")
un ștergar curat legat în jurul creștetului


abia la urmă de tot am găsit în corpul din minte
o durere vie și o mireasmă de deznădejde,
cumva mi se dăduseră mie ca să le denumesc
două stări de fugă în întâmpinarea sufletului împodobit,
("îl ascult cum petrece pe fiecare musafir până la ușă
și îi adaugă două aripi de înviere")
ce să fac cu trezirea aici, unde e destulă lumină
pentru tot întunericul din inimile voastre
când eu am ajuns cu bine acasă
poposind în cuvinte cum într-o cădere binefăcătoare