Deschide iubito sarcofagul amintirilor,
cu gândurile mele așezate pe așternuturi,
deschide și acea șampanie de mult băută de guri însetate,
a rozelor și trandafirilor uscați pe sicrie,
a oaselor și veștmintelor neputrezite de sărutul lui Petru.

Stoarce și ultima picătură de umbră din mine,
pentru o mie și una de nopți scufundă soarele,
împlinind astfel,
umbrelor o dorință zemoasă,
ca mărul ce-l mușc zi de zi din mijlocul putregaiului.

Lasă să crească prin păr păduchi,
râie și bube pe piele,
răni deschise de cleștii unor oameni,
față în față cu moartea să zăbovim,
când apune soarele în așternuturi.

iar când vorbesc de iubire,
să te gândești la nemurire.
iar când vorbesc de dragoste,
să te gândești la fericire.