agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-29 | | Înscris în bibliotecă de Emil Iliescu
Iată-mă deci aici, în mijlocul drumului, după ce
am avut douăzeci de ani, Douăzeci de ani risipiți cu dărnicie, anii lui l'entre deux guerres - Încercând să învăț să mânuiesc cuvintele, și fiecare încercare, Fiind doar un nou început și o altfel de nereușită, Pentru că înveți doar să îmbini cuvintele cele mai potrivite Pentru lucrurile despre care nu mai ai ce să spui, Sau poți să spui ceva într-un chip în care nu mai ești dispus s-o faci. Astfel, orice încercare Este un nou început, un raid în nearticulat, Ca un echipament ponosit ce se zdrențuiește mereu, În harababura totală a impreciziei simțirii, Iscoade nedisciplinate ale emoției. Iar ceea ce este de cucerit Prin putere și supunere a fost deja descoperit, Odată, sau de două ori, sau de mai multe ori, de niște oameni pe care nu poți să speri Că-i vei întrece - dar nu există nici un fel de competiție - Există doar lupta pentru cucerirea a ceea ce a fost pierdut Și pierdut și găsit iarăși și iarăși; iar acum, în condițiile date, Acest lucru pare neplăcut. Dar poate nu este nici câștig, nici pierdere. Pentru noi există numai încercarea. Restul nu ne privește. Acasă este acolo de unde omul începe. Cu cât îmbătrânim, Lumea devine mai stranie, șablonul tot mai complicat, A ceea ce e mort și a ceea ce trăiește. Nu clipa intensă, Izolată, fără înainte și după, Ci o viață întreagă arzând în fiecare clipă Și nu numai viața întreagă a unui om Ci a tuturor lespezilor vechi care nu pot fi descifrate. Există un timp al serii sub lumina stelelor. Un timp al serii la lumina lămpii. (Seara cu albumul de fotografii), Dragostea este de cele mai multe ori aproape de ea însăși Când, aici și acum, încetează să mai conteze. Bătrânii ar trebui să fie exploratori Nu contează dacă aici sau acolo. Noi trebuie să fim calmi și să ne mișcăm calm Cu o altă intensitate Pentru o unire mai îndepărtată, pentru o comuniune mai profundă. Prin frigul întunecat și prin dezolarea pustie, Vântul plânge, valul plânge, apele nesfârșite Ale albatrosului și ale delfinului. În început îmi știu sfârșitul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate