Sta îngerul fix, ca o glastră plină de flori în fereastră.
Când intra în Rai rostea rugăciunea începutului de patimă.
De aceea, uneori, încerca să înoate prin alba pagină.
Să se ascundă voia. Urmă de pas în colbul spre Ierusalim.

Sta îngerul ca un bec într-un stâlp aprins toată noaptea în stradă.
Căile ferate se întinseseră peste trupul său. Îngerul căilor de fier.
Peste ele veneau și plecau trenuri cu locomotive de abur,
Atât de ușoare!.. Stoluri, nori de ciori cu sunet de cascade.

Pesemne că făcuse bubat. I se aprinsese tot cerul de stele.
Dar nu îl mânca decât clipa ce trecea și valurile mării eterne.
Avea temperatură ca un soare în apogeu ridicat și mai mult
Îi cădeau comete din pletele blonde ca un vulcan în amurg.