S-a dus spre miazănoapte albastra dimineață
Cu voci ce se aud de dincolo de fire
Și cu aprinse doruri ce încă dau de știre
Că-n noi mai crește tainic un suflet plin de viață.

Și vine ea, amiaza, cu aripi diafane
Pe cai născuți, odată, din gânduri de artist
Ce-și bea cu demnitate otrava, veșnic trist
Știind că nu-i e locul în albele saloane

În care se destramă în serile de mai
Iubiri închipuite ce își arată colții
Pe paturi de mătase fugind de noaptea morții
Cea care printre lacrimi te-ndeamnă să mai stai.

Dar nu asculți și astfel ai mai pierdut o șansă
De-a trece fără grabă al patimei hotar
Și de-a-nțelege odată că treptele de-amar
Te duc spre fericirea de-atâta timp promisă.

Cluj-Napoca, 14 aprilie 2008