Te-am violat de multe ori cu gândul
încât, pe drept, merit să fiu cu capul în jos spânzurat,
ori inchiziția să aprindă pentru mine rugul
ca flacările lui să-mi curețe sufletul de păcat.

Vorbele tale înveninate au săpat precum plugul
brazdă adâncă în sufletul meu rănit și neâmpăcat
ce tânjește numai dupa tine, ca blegul
și a obosit și el de atâta masturbat.

Câte lacrimi de dorul tău am vărsat
nici inima mea tristă nu mai știe;
ai făcut să mă simt ca un câine alungat
și viața să mi se pară o întindere pustie
pe care acum, orbit de supărare, o străbat
însoțit doar de întrebari și nostalgie.

Dragostea ce credeam ca mi-o porți
îmi dădea putere, încredere, speranță și lumină
și–mi aducea în toate încercările sorți
ca izbanda să fie sigură și deplină.

Eu totuși cred că ai fost numai răutacioasă cu mine
iar sufletul nu ți-a fost cuprins cu adevărat de nepăsare.
Te iert dacă cel care te-a făcut să fii furioasă
a fost un capriciu sau un gând de răzbunare
pentru o vină de-a mea închipuită și misterioasă
ce a sădit în inima ta îndoială și tulburare.