nu mă mai doare nimic
simt în piept
liniștea grea a ploii încă nevenite
mă grăbesc să ung cu ulei
rănile unui asflat împânzit de taximetriști și de ziare

fericirea e un câine fără stăpân
linge de pe o anvelopă sângele porumbelului izbit
din senin de mașină
o lume de șoferi
o lume de șomeri împingând
cu piciorul ușile clădirii forțelor de muncă

eu sunt nebunul care-ndreaptă coșuri de gunoi
și
minunându-mă de coada oamenilor
donez sânge –
iai! sfântă bere: mațe și noroi
tivind din buze cartiere descusute

provinciali cu spate de remorcă au umplut parcări
primul milion se extrage din munți de cartofi și de pepeni
cu verdeață nu încercați
firul ei
e licența etniei cu flotant în piața de flori
și de furturi

iai, doamne! câtă liniște nu doare
vine ploaia
din sămânța mea
jertfesc acestei hărți copila mea cu roți de fluturi
1:100
viitorul ei
e-o scară oțetită pe sub trepte

mâna curentă să-i spuneți vă rog mâna curentă
e osul dintre priză și iluminare