lângă mine omul ăla se roagă să moară:
primul din mintea trează pleacă trupul
mâncat în tăcere fâșie cu fâșie
de o gură spurcată de cuvinte
ciupind cu vârful buzelor
direct din oase
aripioarele

văd cum omul se înnegrește de soare
de fumul rugăciunii
deasupra noastră se face focul
din așchii
și negre liturghii se dizolvă în fierturi
timpul se sapă singur în orbite ca o privire ce vine din întuneric
noi credem că suntem vii

lângă mine omul ăla stă în visul lui
înfășurat în gelatină
el se roagă să fie luat de trei gardieni cu aripi
să ronțăie cu dinții de jur împrejur ca un șobolan
trupul care pleacă singur mai departe în întunericul viu


el stă în vederea visului lui ca într-o cușcă pentru turbați
pentru că începe să se învârtă în jurul fiecărui cuvânt
în timp ce se roagă
am mai văzut oameni care se roagă și se învârt în jurul pământului
cu aripioarele
dar oameni care se roagă și se învârt în jurul cuvintelor
legându-se fedeleș de mațele lor
nu am mai văzut până azi


atunci am înțeles că cel mai rău lucru din lume
este când ceva absolut banal
care nu provoacă moartea
de pildă un maț umed de balele unui cuvânt cu care te rogi
se încolăcește în jurul tău până te strânge de gât


lângă mine omul ăla era un tub învelit în piele cenușie
și care avea acum două capete
pe la un capăt sufla o gură spurcată de cuvinte
făcând să sune muzica fâlfâită a aripioarelor
pe la capătul celălalt zburau sunete cu gheare mici
ce tânguiau rugăciunea de ieșire din trup


văd cum flautul înghite sunetele cu tot cu ghearele roșii
dezacordându-se amuțind de iarba viperei
când liniștea iese dintr-o cochilie albă
un animal de fum se așează lângă mine
și sapă singur în orbitele mele o privire sublimă
eu cred că sunt vie
nemișcată
rugându-mă să nu mă mănânce cuvintele
în timp ce scriu ceva despre omul ăla


http://angelafurtuna2008.over-blog.com/