În cuprinsul necuprins
tresar din zborul ce-mi despică trupul...
Privesc în jur cu ochi de vânt
cum noaptea răsucește lutul,
cum între coloane ațipite
în pragul timpului pierdut
îmi urlă rătăcirea-n oase
și nenorocul așternut.
Prin stele nătângi viața mă bate
și clipa o simt sub pleoapa închisă,
o clipă tăcută cu vise-nrămate
ce-și țipă seva proscrisă.
Picioarele mi se agață in timp
și-alura mea topită în vreme
e picătura ce-o simt
mult peste mult, mult prea devreme.

Mă bate amurgul etern și celest,
vântul străin se îmbracă în mine
să-mi lase neuitarea ca rest
în picătura pătimirii ce vine...