Tu mi-ai rătăcit impunător prin vise,
Când nu mai era loc de seci cuvinte.
Și viața îmi era fără scopuri ațintite;
Și vocea ta ce delir în mine deschise,
Când mintea ta gându-mi pătrunse.
Ochii mi se zbăteau sub așternuturi aprinse,
Doar mîinile tale îmi păreau furnici încinse;
Buze împletite cu buze și zâmbete înlănțuite,
Pe furiș ucise și șoapte împietrite...
Câte versuri mi-ai scris pe trup hipnotizându-mă?
Și de cate ori ți-am fost muză încet savurându-mă?