agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-03 | | În altă zi va fi împiedicată, Papucii ei se vor lovi mereu De vreun colt de piatră Sau de-o bordură de pe-o stradă. Cine știe daca-și va ma aminti Cum a primit în dar o floare Cândva ...odată de la cineva... Acum după ce s-a împiedicat- A câta oara? Ridică greu privirea... Spre cerul cel pustiu si fară pasări Și se-ntreabă: "Ce-i cu toate astea?" Poate papucii au obosit să o mai poarte Pe străzile acestea veșnic însingurate. Și totuși, cine-i pune bețe-n roate? De se-mpiedică Și-și scutură vreo două amintiri: "Cum au trecut și anii aștia... Cât sunt de albă-n păr! De parcă m-ar fi nins... Înr-adevăr... am riduri! Ce bine-mi amintesc De zilele-ncare-i scriam Vreo trei sau patru rânduri Pe foi viu colorate Pline de emoție și chiar înlăcrimate... Ce sentiment curat... Să fi iubit și eu cândva? Să fi iubit cu-adevărat? Poate ca Cerul știe... Sau prea-nefericita mea copilărie... Ce mult aș vrea să-nchid ochii Și când să îi deschid să-l văd din nou pe el Cum mă săruta... Cum se topea zăpada-n jurul nostru... Iar noaptea se-ncrunta. ...Vai papucii m-i s-au rupt Va trebui să-i duc din nou la păpucar Împiedicată sunt, și anii au trecut așa... Ca două nopți de vară Pline de iubire, Ce nu le poți supune Secundelor ce nu au milă... Să nu se-nduplece timpul În fața celor ce iubesc cu adevărat? Avem noroc cu veșnicia Și testamentul ce ne-a fost dat!" Ajunsă însfârșit acasă, Motanul, mohorât și el, În brațele-i fragile se așează Și pâna să înceapă el a toarce, Bunica noastră cască... Ezitând, pe-un fotoliu zdrențuit de ghiare Se așează... Mai șovăie privind la cactușii din fereastră, Iar pleoapele, plăpând, ușor Alunecă și se așează Sub cearcănele-adânci Acum se-ndepărtează gândul iar... Și se trezește-n amintirea tinereții "Cei mai frumoși ani Mândria omului și-a vieții! Doamne ce durere! Așa departe este acum Și-așa multă tăcere Mă-nfior La gândul că-ncurând Nici amintiri nu voi mai avea... Păcat că am să zbor Fără să mai știu cum e Să mai pășesc pe un covor De iarbă sau de frunze, Cum e să curgă sânge din degetul viu, Cum e atunci când Dintr-o prostie copilărească Inima să ți se-ndrăgostească. Cum e să mai miroși o floare? Măcar odată-ntr-o dimineață pe răcoare, Cum e să-ți pierzi privrea După un fluture ce va pieri... Cum e să crezi că ai ajuns La capătul de lume? Și de aici să vezi de fapt Că ești doar pe o altă culme... Te mai mângâie valul înspumat Când fercirea te-a lăsat?"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate