În altă zi va fi împiedicată,
Papucii ei se vor lovi mereu
De vreun colt de piatră
Sau de-o bordură de pe-o stradă.

Cine știe daca-și va ma aminti
Cum a primit în dar o floare
Cândva ...odată de la cineva...

Acum după ce s-a împiedicat-
A câta oara?
Ridică greu privirea...
Spre cerul cel pustiu si fară pasări
Și se-ntreabă: "Ce-i cu toate astea?"
Poate papucii au obosit să o mai poarte
Pe străzile acestea veșnic însingurate.
Și totuși, cine-i pune bețe-n roate?
De se-mpiedică
Și-și scutură vreo două amintiri:
"Cum au trecut și anii aștia...
Cât sunt de albă-n păr!
De parcă m-ar fi nins...
Înr-adevăr... am riduri!
Ce bine-mi amintesc
De zilele-ncare-i scriam
Vreo trei sau patru rânduri
Pe foi viu colorate
Pline de emoție și chiar înlăcrimate...
Ce sentiment curat...

Să fi iubit și eu cândva?
Să fi iubit cu-adevărat?
Poate ca Cerul știe...
Sau prea-nefericita mea copilărie...
Ce mult aș vrea să-nchid ochii
Și când să îi deschid să-l văd din nou pe el
Cum mă săruta...
Cum se topea zăpada-n jurul nostru...
Iar noaptea se-ncrunta.
...Vai papucii m-i s-au rupt
Va trebui să-i duc din nou la păpucar
Împiedicată sunt, și anii au trecut așa...
Ca două nopți de vară
Pline de iubire,
Ce nu le poți supune
Secundelor ce nu au milă...
Să nu se-nduplece timpul
În fața celor ce iubesc cu adevărat?
Avem noroc cu veșnicia
Și testamentul ce ne-a fost dat!"
Ajunsă însfârșit acasă,
Motanul, mohorât și el,
În brațele-i fragile se așează
Și pâna să înceapă el a toarce,
Bunica noastră cască...
Ezitând, pe-un fotoliu zdrențuit de ghiare
Se așează...
Mai șovăie privind la cactușii din fereastră,
Iar pleoapele, plăpând, ușor
Alunecă și se așează
Sub cearcănele-adânci
Acum se-ndepărtează gândul iar...
Și se trezește-n amintirea tinereții
"Cei mai frumoși ani
Mândria omului și-a vieții!
Doamne ce durere!
Așa departe este acum
Și-așa multă tăcere
Mă-nfior
La gândul că-ncurând
Nici amintiri nu voi mai avea...
Păcat că am să zbor
Fără să mai știu cum e
Să mai pășesc pe un covor
De iarbă sau de frunze,
Cum e să curgă sânge din degetul viu,
Cum e atunci când
Dintr-o prostie copilărească
Inima să ți se-ndrăgostească.
Cum e să mai miroși o floare?
Măcar odată-ntr-o dimineață pe răcoare,
Cum e să-ți pierzi privrea
După un fluture ce va pieri...
Cum e să crezi că ai ajuns
La capătul de lume?
Și de aici să vezi de fapt
Că ești doar pe o altă culme...

Te mai mângâie valul înspumat
Când fercirea te-a lăsat?"