Narcișii

Eu mă plimbam însingurat,
Asemeni norilor din cer,
Când de narciși zării, mirat,
Un neam de aur pal, regesc,
În preajma apei, printre fagi,
Dansau cu briza sub copaci.

Mereu, ca stelele-n zenit,
Ce-n Calea Robilor lucesc,
Se avântau spre infinit,
De-a lungul malului, spre est.
Văzui acolo mii și mii,
Săltând, căpșoare aurii...

Dansau și undele cu ei,
Însă erau de ne-ntrecut,
În veselia lor, scântei
Săreau, și eu nu am putut,
Rămâne rece – între flori...
Nu bănuisem, ce comori

Îmi vor aduce, nencetat –
Fiind cuprins de reverii,
Pe-al meu divan turcesc culcat,
De solitare bucurii
Avea-voi parte... căci mereu
Cu-acei narciși dansez și eu.


Originalul în engleză:

Daffodils. William Wordsworth

I wander'd lonely as a cloud
That floats on high o'er vales and hills,
When all at once I saw a crowd,
A host, of golden daffodils;
Beside the lake, beneath the trees,
Fluttering and dancing in the breeze.
Continuous as the stars that shine
And twinkle on the Milky Way,
They stretch'd in never-ending line
Along the margin of a bay:
Ten thousand saw I at a glance,
Tossing their heads in sprightly dance.

The waves beside them danced; but they
Out-did the sparkling waves in glee:
A poet could not but be gay,
In such a jocund company:
I gazed – and gazed – but little thought
What wealth the show to me had brought:

For oft, when on my couch I lie
In vacant or in pensive mood,
They flash upon that inward eye
Which is the bliss of solitude;
And then my heart with pleasure fills,
And dances with the daffodils.