Ea străbătea orașul lăsând să cadă
lumea în jurul ei,
de picioarele ei goale după ploaie
se prindeau toate florile înserării
și toți copacii cu frunze rostogolindu-se
către fiecare început de zgomote
între dinții dimineților nocturne



Ea străbătea cu ochii ei carnea firavă
a emoției mele prin care doar vântul
își făcea loc ca printre semafoarele
cu lumină intermitentă prin care fug
cai dezgoliți la inimă de cele mai frumoase
sentimente



Ea străbătea timpul exizistenței ca pe o copilărie
de care te agăți cu toate brațele și toți îngerii pe care
un sărut îi lasă adormiți peste poduri.