albastru bibelou de porțelan
ce suflet porți în carnea-ți decorată
ce vârste-ascund a pielii tale vrâste
ce generații te-au privit prin geam

ce mâini pe raft te-au aranjat cochet
ce cugete te-au oglindit fugar
uitat, cum ești, în praf, pe etajeră

o poză printre vechituri, discret
în colț te-arată trist și funerar
lucind albastru-n camera severă

te-a prins un fotogaf din întâmplare
străpuns de timp, iertat de veșnicie
iar o dantelă albă și nurlie
de domnișoară fără zestre mare

s-a rătăcit și ea pe lângă tine
ce braț molatec te-a întors spre geam
și-a dispărut, - albastru porțelan
memorie de drame citadine -