cred că uneori ți-aș scrie de nevoie
aș vrea să plâng să plâng și nimeni să nu știe de ce plouă
și cât va mai dura
de fapt eu sunt cea care-și dorește să știe

uite
mă doare
mă doare așa de rău
că într-o zi voi pleca din casa asta atât de strâmtă
fără să-ți spun nici măcar un adio
fără să știi și fără să-ți reamintesc
iubirea niciodată nu ucide
ne lasă însă cu încercările inutile de a ne salva
și de-a ne dori să fi murit cu mult timp înainte de a trăi
de-a ne opri din mers pe stradă întrebându-ne
aproape fără rost
de ce mergem, încotro și pentru cine

nu
acum nu îți voi spune povești
astea le vom trăi fiecare în mintea lui
și fiecare cu altcineva
așa doar pentru joc și regizare
ne vom uita în oglindă fericiți că nu ne recunoaștem
vom clipi și ne vom întâmpina iar pașii pierduți
și ei se vor întreba unde mergem
și de ce nu ne oprim să ne iubim

șiiii
nici nu știu de ce nu îți scriu
poate pentru că eu am deja conștiința înghețată
și poate pentru că pașii mei nu mai vorbesc
și nici ai tăi nu mai asculta
aș vrea să le aud zgomotul încet strivind aerul dintre noi
și să le simt căldura cand trec peste mine
dar ce vorbesc eu
adormi hai e tarziu
sunt singură și mâine voi porni la drum tot fără tine