Ai ajuns în orașul unde numai noaptea se prinde de umeri ca o pelerină rece;
Umbrele, eschive târzii te-au trădat.
Ai de ales între taxi și metrou:
Un punct dedesubt sau deasupra totuna-i.
Să întrebi
Să te miri
Să nu taci risipit cu pașii prin scuaruri
Ca o iarbă veștedă ieșind dintre pietre.
Să nu uiți că ești om -carne adică, așezată timpuriu pe oase,
Și nu pe o ferigă în loc de șira spinării.
"Aș dori să vreau!" se roagă lipsitul de vlagă.
Si acolo în tren -numai o singură dată te-ai ridicat de pe scaun,
Ai deschis fereastra și viespea a zburat în decor.
Apoi te-ai gândit tot drumul cine de cine a scăpat.
În rest ai stat mai neștiutor decât o șapcă peste bagaje
Cu câteva firimituri de viață adunate în pumn
De parcă ascundeai de curent vreo țigară aprinsă.
Aha, nici nu ai plecat și iată ce departe ai ajuns:
Pregătit să provoci începutul zilei cu puterile focului-
Filamente sau muguri care promit incandescența!
Soarele pare acum un iepure care sigilează orizontul.
Cum este atunci să-ți încordezi trunchiurile copacilor
Cu atâtea frunze, vârfuri de săgeți, deodată,
Acolo unde se lasă o ușă să subțiezi pragul-
Prin golul rămas o lumină să-ți zugrăvească pereții?
Îți tencuiești soarta cu vaste confuzii
Iar sub boltă strugurii copți
Sunt ochii cerului îmbibați cu vederea jertfei.
Nimic din sinele dispărut să nu regreți!