Se-ntunecă ziua și norii coboară vărsând argintiu,
Se-ascunde lumina în păsări ce zboară încet spre pustiu.
Cum ploaia își tremură vocea curgând peste blocuri
Orașul se sparge perfect într-un zgomot de tocuri.

Pe străzile largi cu creioane de-asfalt ruginite
Se leagănă-un vânt cu suflările lui ascuțite.
Iar oamenii triști sunt speriați de tunet, de fulger și ploaie,
Clădirile ude de-atâta tăcere plâng și se-nmoaie.