Pentru Gustaf Sobin



Nu te lăsa închis de nici o afecțiune. Păstrează-ți singurătatea.-Simone Weil



Dragoni și figurine, visul

și pereții:

spaimele ce mă-nconjoară,

s-au risipit. Lucrurile

din afara acestei camere

sunt lucruri pe care cândva

le consideram necesare.

Am învățat să fiu singur.



Acum mă definesc

prin gânduri și

știu că nu obiectele

sunt lucrurile de care am nevoie.



Mă reinventez de fiecare dată

când privesc în jur

(ca și cum

aș fi un ceas sau m-aș schimba cu fiecare

ton diferit).



Ruskin ne-a făcut să spunem că forma,

culoarea nu sunt suficiente, dar se

înșela. Ceea ce ne trebuie cel mai mult acum

sunt niște oglinzi sau un lac.

Doar atât cât să fim

pentru un moment

nemișcați.



Cum spunea Heraclit,

totul e schimbare.



Dar aici am făcut un compromis, pentru că e mult mai mult (și mai puțin) de atât. De fapt, nu am nevoie niciodată să-mi țin promisiunile sau să mă bazez pe cele pe care mi se fac. Nimic nu se repetă, oricât de mult aș dori contrariul. Fiecare anotimp este gratuit pentru toți. Apa e întotdeauna dulce. Îmi văd florile crescând într-un aer de ambră. Îmi dau impresia că este August cu băieții jucând fotbal la apus. Apoi aerul este încărcat de lăcuste, apoi stau sub domul Sfintei Sofia, ascultând ploaia. Formele dervișilor îmi umplu camera de lumină. Nu pot trăi fără cuvintele mele și totuși simt cum o cadență îmi înapoiază imaginea. Furia din degete trece în aer.