se încovoaie seara încet pe sub stejari
și soarele oftează, stingându-se pe creste-
trei buciume spre târlă , îngână cu amar-
din firele de brumă se țese o poveste

se-ntoarce timpu-n hăuri, departe, înapoi,
plimbându-și pașii printre clepsidrele romane-

cântând sub raza lunii, coboară câte doi,
pescarii și Tâmplarul,spre tine, Ghetsimane !

urme de sandale în iarba umezită
și răsuflarea-I caldă prin ramuri de smochin
le-ai adunat în tine, grădină limpezită
de harul ce-ți aduse, blând, ochii Lui senini

răpuși de oboseală au adormit pescarii
rămas-a-nvățătorul , îngenuncheat, pe glie-
durerea sapă Chipul ce nicicând iconarii
în versuri și peneluri nu pot să Îl descrie

cum n-ai putut, Pământ, izvoare să descoperi
în locul unde lacrimi cădeau brăzdând în stei
sau tu, măslin, cu haină de frunze să acoperi
amarul suferinței topind arginții mei

eram și eu acolo, îmi agitam făclia
în gloata murdărită de diavol prin noroaie-
dar, lacrima Lui sfântă plătit-a datoria

azi plâng cu tine, brumo...în deal, o ghionoaie
sub stelele aprinse își toacă rar solia-
șiroaie de cuvinte se-ascund în mușuroaie