strânse planetele într-un triunghi
și începu jocul de biliard
ele gemură fugind care încotro
una se opri pe un stâlp de telegraf
alta își îndoi genunchii pregătită de fugă
iar cea din urmă se întoarse
punându-și într-o batistă ochiul smuls
care se zbătu precum o pasăre prinsă într-un laț
și într-o clipă de neatenție
fugi pe orbită devenind lună

oedip o să-ți fie numele!
spuse bărbatul planetei oarbe
și partida reîncepu
una se ascunse după scaun ca un ied naiv
cea vaporoasă începu să se rujeze
iar alta începu să tremure izbucnind într-un plâns isteric
ce se transformă într-un potop

nu îl interesa supraviețuirea nimănui
își întinsese o saltea gonflabilă și plutea deasupra apelor
drapându-și viitorul în incendii
vârfurile munților ieșeau din apă ca niște sfârcuri de femei
dar el era obsedat de himere
într-un târziu se trezi pârjolit de sorii
care complotau într-o margine a galaxiei ruperistradomus

i se făcu foame
desenă în aer o pâine și o cană cu apă
își potoli dorul apoi vru iarăși să se joace
împleti aerul deasupra colibelor fumegând
în prag un copil se juca presărând iarbă
iar dinăuntru se auzea un zumzet de femeie în amurg

jucătorul de biliard numără câte inele avea pe un deget și aruncă unul spre copil
acesta îl prinse din zbor și mirându-se văzu prin el ca într-un caleidoscop
o mulțime de forme ciudate

ce sunt astea?
sunt lumile paralele în care tu mă întrebi aceleași lucruri dar eu îți răspund altfel
feciorul ridică din umeri și scoase din umbră un zmeu
apoi se agăță de o floare și urcă precum furnicile până în vârf
dă-te jos de acolo! zâmbi bărbatul
dar copilul deșuruba frunze de pe ram și nu-i dădu nicio atenție
le mototoli ca pe niște hârtii cu desene greșite și luând un cerc începu să alerge cu el

băiatul fugărea cercul asemenea unui țăran ce-și mână calul pe arie
ar fi vrut să-i spună că parcă este el însuși alergând prin cer
dar nu-și putu întrerupe o reverie atât de intensă
se întrebă trist privindu-și chipul inocent de pe vremea când timpul era un bob de drojdie
oare eu ar trebui să ascult pe cineva?

cu o mână hotărâtă își așeză mai bine scaunul
trase din trabuc în piept și zise scrutând umbra din față
iar ai jucat la cacealma?

își dădu seama că e mai bine să-l urmărească fără întrerupere
copilul luă o ramură de salcie și împleti o coroană apoi înfipse din loc în loc vârfuri de săgeți din tolbă își desfăcu brațele pe ramurile unui copac și rămase așa răstignit o vreme
era greu să stea nemișcat în frunziș dar timpul avea niște mici alveole
în care se putea ascunde câteva clipe iar oamenii nu-l puteau vedea

își aduse aminte ce scrisese într-o carte demult la începutul zorilor
încercă să-l ia de acolo pe băiat dar acesta își luase rolul în serios
jocurile copiilor sunt prea crude uneori îl mustră un gând și își ascunse fața în iarbă

macii își ridicau fruntea ca niște culegători de orez
pălăriile lor roșii legate sub bărbie cu sfoara și ochii lor mari îl stânjeneau
vino! se auzi de departe un glas de bătrân și vru să se ridice
dar puștiul o luă la fugă

ți-am spus să nu te mai joci de-a păsările răstignite!
îl dojeni vocea venită parcă de niciunde
ce vise ciudate ai tu măi copile!