Privea artistul fumurile-n zare
Plutind în vânt pe-ai cerului fiori
Ce se ridică, prefăcute-n nori
De-o goală, tremurândă lumânare.

Din norii de de pe bolta împietrită
Un trup se scurge leneș în șuvoi
În apa moartă, înghețată sloi
Se-ncheagă într-un mândru chip de artă.

Părea un nobil antic din trecut
Cu zâmbet rece, față de cenușe
Un sfânt de plumb, cu aripile arse
Înger păgân din ceruri decăzut.

Vorbi c-o voce mormântală, din adâncuri
Către artistul ce-arunca priviri mirate
"Eu am venit din neguri mult uitate
Din lumea umbrelor, din șoapte și din frânturi.

Vreau să-ți dau ce mereu ai visat
Să îți cârpesc al tău suflet pătat
În schimb îți cer doar o bucată
Din lumânarea ce îți arde-n viață
De-mi dai din suflet o fărâmă mie
Cobor o stea din cer, ți-o fac împărăție
Tu poate vrei avere, glorii de neuitat
Îți dau marea și munții ca să îți faci regat
Primi-vei frumusețea învăluită-a nopții
De cobori în adâncuri către tărâmul morții
Deșertul dintre ceruri, unde visele pier
E pustiit de ghețuri, de vânturi și de ger
Cu îngeri fără fețe și trupuri de gheață
Căci paradisul este mort și cere viață."

"Înger căzut, ție doar artă-ți cer
Să văd cum stelele se nasc și pier
Să vad cum din cer aprinzi o floare
Cum nori se nasc și pier din lumânare
Să vad un grăunte din paradis
La fundul unui pahar plin cu vis
O plajă-ntreagă așteaptă însetată
O picătură muribundă, înroșită
Prefer nemurirea într-un pahar cu vin
Decât ridicarea-n cerul divin."