agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6400 .



Jocuri mecanice
poezie [ ]
din Faruri, vitrine, fotografii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Cãrtãrescu ]

2008-11-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



în sala albastră ca o burtă de balenă ucigașă stroboscoapele alergau la sabaturi, disecții
fără certificate în hrube de sticlă, renașteri și nașteri
sub luna femeie de cauciuc pentru melancolia în tricou gri și vernil de bumbac
sub luna cu venele doldora de taximetre, contorsionistă urbană
stroboscoapele aruncau în sala isterizată pumni întregi de sferturi de monede
apoi jumătăți de monede de aur și submarine de diamant
fortuna düsseldorf își rotea rochiile reci din brocart și safir și rinichi și plămâni
în oglinzile roșii ale reflectoarelor în care țânțarii
dansau dansurile lor cadrilate
hai să intrăm în sala de jocuri mecanice scoțându-ne la intrare
cu penseta portocalie de celofan maseterii și psihologia
împrăștiind în nebunia noastră între tutungerie și secția de miliție
din buzunare schelete fragile de domnitori, de padișahi, de amirali și statueta lui napoleon, a lui voltaire
țesute din feșe de iod, și care-n lumina lanternei
deschideau ochi albaștri, neclari, ireali
ca roțile motocicletelor cutremurând zidul morții.

aranjează-ți părul și intră în plasticul clocotit
unde arcuri electrice înoată printre automatele prudente ca niște cameleoni cadențați
unde dinții de fosfor se ascund în fața cărnii de ebonită
și contoarele geiger se opresc în conul vizual al plantelor cu nume latine care împrăștie cuantele de lumină
peste lipsa de tragedie
peste pofta de reflexie și refracție
peste complexele sinucigașe ale ceasornielor cu arcuri de sânge tremurător
hai în sala de jocuri mecanice unde te descalță un inginer de vopsea
și-ți toarnă-n pantoful de tablă cobre, crotali, tritoni și protei
și unde pielea fină a becurilor suferă de înțepătura sarcoptului și de sfere moi de alcool răsfrângând pe cornee
beția lor de patru sute de mii de megavați
în orbirea noastră să pătrundem în spațiul dintre soldații ce trag de manșa cu bilă de nichel
izbindu-ne de flipperele pâlpâind sub sticla opacă
să intrăm în inima lor de mercur în regatele lor înfășurate-n rulete de cârpă
să ne așezăm în fața mitralierei și să radem tot ce e bimotor sau rezervor sau carlingă
cu mușchii feței picurând ciupercile cruzimii
dar în același timp îmbrățișați, emotivi...

o zi în predeal despicând spinări de morun
în camera de hotel ovală ca bulbul sticlos al paharelor de cinzano
rătăcind ca o bilă pe masa de biliard prin paturile cu cearceafuri de fildeș
și-apoi pe străzile cosmice, înfășurându-se ghem
căutăm drumul greu, subacvatic spre politehnica incubilor, seraphita
electric radioasă ne-mpletea degetele și vasele de sevă
în peisajul cu brazi, globuri și pârtii
seraphita cea belă ne îndruma în ale pirotehniei, așa încât, trecând prin orășelul montan
lăsam în urma noastră o trenă de scurtcircuite
iluminând televizoare și lămpi
apoi a plouat și cadmiul de pe noi a început să se ia
și cerșetori metafizici ne-au secționat în monede
și ideologiile s-au scurs în pământ, s-au amestecat cu petrolul din straturile inferioare
și cu scheletele de mamuți și scheletele de tiranozauri
buldozere ne-au cules odată cu zăpadă murdară și cu ziarele vechi
și ne-au trimis în fața unui shiva afabil
care ne-a strecurat între dinți verigheta, și cu cele o sută de mâini
ți-a împletit o sută de cozi.
pe terenul de tenis
un înger grosier împingea o cameră de luat vederi pe rotile
și ne-a tăiat excrescența vederii cu un cuțit forjat din metalul
statuii libertății, și, cățea asudând sub dantele,
înzorzonând paradisul, ne-a izgonit
printre elevi ierbivori în sala de jocuri mecanice.

te-ai prelins pe cântarul automat, în fișicuri de douășcinci de bani iar
eu am dat telefoane până centralista s-a asfixiat în circuitele izolate
până când inima ei a asistat înfășurată în lințoliu de hidrogen
la decapitarea securii, din care a curs capul pajurei
ecranele bombate cerneau cafeaua albastră în aerul înghesuit între aripile neoanelor și metalelor
în care te reîntregeai fragment cu fragment în timp ce acul indicator
făcuse panarițiu de-atâta frumusețe
flipperele huruiau fericite mâncând curelele unsuroase ale curentului
alergând de colo-colo prin sala seringilor de transfuzie
umflând sânii femeilor, izbind ucigașii de jad cu lentile de malachit de beriliu
piuind și frecându-și gușa de rochia ta de rachiu
piuind, licărind, scintilând în afara mâncării a băuturii și sexului
navetele spațiale se cuplau în pulberi de purpură
elicopterele bălăceau tranzistorii hazardului în rânjetul galben-verde al localnicilor
popicăria scotea cu un clește mirat măselele de aur ale străinilor
trăgându-le în sârme și sensuri oraculare, cosând operația de menisc a-nserării
prune și clopote și din când în când un jack-pot asemenea unui naufragiu
iar tu târâtă de valuri, goală pe o carcasă de frigider
iar eu telegrafistul smulgând firele generatorului și electrocutând rechinii și sepiile
iar tu licărind și ceasul fosforescent urlând în inima întunecimii
și nautilus apărând cu hublourile aprinse
șoseaua cu accidente și volanul uroboros rozându-mi ficatul britanic
kilometri de tenie îndopată cu perle
minute de exces și extaz în brațele manetelor și în uguitul cartușelor mov
și cadranul s-a stins și contoarul arată din nou 0000
și pockerul mecanic s-a spart
iar noi suspinând printre țurțurii gigantici ai anotimpurilor
sub geamul tonomatului, zornăindu-ne mecanismul de ceas
învârtindu-ne unul altuia cheița de aur în țeasta numai iubire
ne distrăm cu jocul de șah
vrăjitoarea de tablă zburând pe mătură și scufundându-se
ne-a vânat în final cu năvodul de cucuvele
ne-au călcat roțile de formula unu și ne-au prins hainele,
nervii, țesuturile
solzoasele piei ale curelelor și gutei de angrenare.

ce mai avem de îmbrățișat când tu nu mai ești decât un abur de staniol latescent
iar eu un lubrifiant pe care alunecă pistoanele cu patine
urechile tale sunt zgâriate într-un plastic albastru
și părul tău e un pom de crăciun magnetizat, plin de sârmulițe și pilitură
hai să ieșim din sala de jocuri mecanice, împânzită de cranii din votcă, mescal și tequila
fortuna düsseldorf scoate bășici de săpun din cornul asemenea
unui xipehuz pieptănat și sutele de becuri zac transpirate ca practicantele de strip-tease după o noapte de dezvelire
și fardurile se organizează pe mozaic în ginte și triburi
și carnea ta tapițată în flori stacojii și în scoici ruginite
se reinventează într-un experiment continuu și cristalin
învelind patiseriile, gările și sugându-mi măduva înstelată, halucinată
sticlind, scoțând colți, licărind
și maree de stofă de vene se lipeau pe vertebre
și-n colivia toracelui a venit iarăși în vârful degetelor dinamul inimii agățând pe perete portretul lui volta
și-ai fost din nou corupt de frumoasă și ignifug de a mea
topind în plexul solar o lună de unt înghețat

și am ieșit în predeal la ora când orbii își numără ciolanele de iridiu
și scriu pe foi de coral cu stilouri cu bilă
am rătăcit unul prin altul într-o răvășire de guinee și simțuri
bandajați în războaie astrale
m-ai luat de mijloc și rulmenții pe care se rotesc pământul și bolțile
au scrâșnit, și dezastre se derulau în ploaia care acoperea
cu popoare de muselină cheița de aur
și privirea inteligentă a jucătorului de șah
și, pe când perforam cartelele reci cu râsul nostru galvanic,
în racle, princese de amoniac și de sticlă
oftau în dantele, mecanic...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!