obrazul încălzit de soare
atât de fierbinte că topește zăpada,
îndrepți drumul cu palma
mai târziu, curios,
pare să nu fi avut nicicând gloduri

glasul alină dungile domoale ale munților
alunecări printre orele mai cuminți
decât trupul avântat

toată văpaia ascunsă sub pleoape
și fărâma aceasta dulce,
tare ca aerul pe creastă,
se lasă greu peste suflet