Ce bate azi vântul în fereastră?
Și parcă tresare ființa din mine.
Ce reci sunt pereții sufletului meu
Și parcă somnul e neliniștea chemării!

Aud zvonul glasului ce-mi tace,
Iubirea-ncolăcită hipnotic mă cutremură,
Și-aș vrea să întreb fagul din fața casei:
De ce atinge cerul îngropat în terestru.

Ce greu mi-e suflul răsărit din cuvinte,
Și parcă străină mi-e truda mea bolnavă,
Ce avidă mi-e ruga după reflexele luminii,
Și parcă văzduhul mă apasă cu aripi.

Sar peste mine însumi în sinele tău,
Univers înroșit de asfințitul vulcanic.
Aș vrea să zac petrecându-mi veșnicia
În sicriu săpat în imateria celestă.