Elegie
ÃŽn memoria lui ARTUR SILVESTRI

Sfârșit de toamnă tristă,
ceață peste zări cerești;
o dimineață sadic-egoistă
și tu, Găbiță, nu mai ești.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,
te-ai grăbit s-ajungi în cer;
să te odihnești prin astre
unde iubirile nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,
nici cafea și nici țigări;
te-ai săturat de-atâta bine,
te-ai săturat de supărări.

Idei și gânduri neterminate,
plâng acum pe masa ta;
mâine fi-vor nestemate,
în această lume rea.

Și de-atâta înstrăinare,
ochii mă cam dor de plâns;
timpu-și pierde din splendoare
lacrimile m-au cuprins