Căci moartea-i laitmotiv în existență
Și zgomotul e zornăit de veci,
Culoarea doar a țărnii-adevărată,
Viața însă doar o cale să-nțelegi.
Ce?
Atâția se-ntreabă,
De ce-aș răspunde eu
Când tot ce fac
Sunt salturi mortale
În și din biserici?
Care?
Asta-ntreb și eu
Pe orice muritor
Ce se crede înțelept în toate,
Dar docil în așteptări.
Cum?
Cum docil mă-ntrebi pe mine?
Uite-te în ochii tăi
Orbi nu-s, dar îi închizi ades`
Când de-adevăr dai, întâmplător,
Cotești să nu-l observi.

Răspuns e-n tine, muritor,
Și moare cu tine odată;
D-aia murim, înțelep om,
Murim pentru-a renaște,
Copil din noi.