Îl vedeam rar umblând rătăcit pe străzi
Își ținea capul plecat,ascuns în gulerul înalt al paltonului,
Părul îi acoperea urechile iar umerii îi erau aduși în față,
Rareori sălta capul să salute câte un cunoscut cu o clipire din ochi asemenea unui gest de slavă

O bătrână îi era singură alinare,
Ea știa tot, ea știa cine e,
Ea îi ștersese lacrimile,ea îi pansase rănile,
Ea îi dăduse viață și i-ar fi dat lui ce mai avea din ea.

"Cândva a fost om" își începe bătrâna povestea celor ce se interesează de destinul băiatului
"A pierdut tot" își încheia bătrâna povestea
Mai mult nu se știa și nimeni nu reușise să-i citească jurnalul ce-l purta în buzunarul lat și adânc al paltonului
Degetele îi erau pătate de cerneală tot timpul iar seara îl puteai urmări la fereastra casei scriind la lumina unei lămpi
Prin geamul îmbâcsit prins într-un toc ce-i se scorojise vopseaua i se zărea silueta aplecată asuprea unei mese

Ani de zile același film
Bătrâna murise dar lacrimile sale nu au curs pentru ea
Iar cei 28 de ani ai săi păreau întorși pe dos
Iarna haină își intră în drepturi iar lampa nu-i era de ajuns să se încălzească
Ultima respirație a zilei de 28 decembrie îi îngheță sufletul
Pică cu capul într-o parte peste agendă
Ochii i-au rămas ațintiți la poză ce o ținea de o viață pe masă
În mână stânga ținea strâns stiloul iar pe dreaptă o ținea în dreptul rănii din care-i izvora sângele
Știa de mult ce vrea să facă și nu vroia să mai amâne momentul cum a făcut-o până acum
Lampa ardea la capul sau iar aburul din gură înceta să-i mai iasă.

L-au găsit vecinii după trei zile, în ajun de anu nou
Se obijnuise să-l vadă dormind uneori pe masă de la fereastră însă acum trecuse prea mult.
Scrisurile sale au dezvăluit multe secrete celor curioși de soarta sa
Zeci de cărți îngălbenite de timp scrise numai pentru ea,
Sute de pagini lipite între ele cu lacrimi,
Mii de dorințe,de regrete,de remușcări,de speranțe,de amintiri.

"Mi-am iubit călăul cu chip de zâna" era titlul ultimei poezii pătate de sânge

"Cândva a fost om".