Sparg și decojesc
gânduri și idei pe care,
fără temei,
le zdrobesc ca pe nuci
în capu-mi - piuliță cu pisălog de tuci.

Ou și clocesc
gânduri și idei, iar puii,
în loc să-i zbor,
îi țin sub zăvor
în capu-mi - colivie
de neuroni,
dendrite și axoni.

Frământ și pun la dospit
gânduri și idei
dar mă las ispitit și,
fără temei,
în loc să le coc, mă joc
„de-a hoții și vardiștii“
cu gloanțe de aluat
trase din capu-mi - pistol automat.

Scot sâmburi
din idei și gânduri
dar nu-i pun la încolțit
să dea rod însutit,
îi înșir salbă
ca biata-mi minte slabă
ce umblă nomadă
prin capu-mi - baladă
la gât să o pună
în noapte cu lună
și-apoi să se prindă
în horă de iele,
de-albastru flămândă
să urce la stele.

***

Gânduri și idei
țipă prin minte-mi
ca rătăcite păsări călătoare
prin toamna de ploi.
Gânduri și idei -
săgeți de cocori cu aripi ude -
se prăbușesc simultan
în capu-mi - bărăgan
de ciulini și noroi.

Idei cârduri
și inutile gânduri
învăluie mintea-mi
cum corbii dau roată
viitoarelor stârvuri
prin capu-mi - sahară
de arșiță și vânturi.

Gânduri și idei
dau târcoale
ca o haită de lupi
cu burțile goale
prin capu-mi - iarnă de ger,
iarnă de zloată
cu mintea-mi de crivaț
și spaimă-nghețată.

Culeg
ciorchini de gânduri și idei
răsfățați de soarele minții
în podgorii bahice
plantate pe dealuri encefalice.
Îi mustuiesc
și-astept să iasă vinul
ca să mă-mbăt ca un bețiv
în capu-mi - crâșmă unde fumul
cuțitul abia-l taie
și aeru-i nociv.

Ceață de gânduri și idei
se ridică de pe minte-mi
ca negura pe mlaștini
în toamna târzie.
Nimic nu se vede,
nu se-aude nimic,
încremenit este totul,
doar creierul mic
mai pâlpâie-n capu-mi - perdea cenușie
între mișcare și inerție.

Gânduri și idei vlăguite
se odihnesc pe lavițele minții;
degeaba trag de ele,
cu mâna și cu dinții,
nu pot să le adun
la treabă să le pun,
să iasă ceva bun
din capu-mi - balamuc
ce îi lipsește-o bardă
și un butuc de nuc.