dar acidul clorhidric nu-și numără rănile pe spinarea migdalei care râde de privirile mânioase ale mulțimii și nu-și ține mintea înlănțuită decât pentru a-și bate și mai tare joc în fața oglinzii de punga cu bani pe care o înmânează dușmanului și pe care lunga-i călătorie în jurul salturilor de crap pe care untul le aplaudă în tigaie cunosc drumul către turnul trunchiat și acoperit cu afișe indiferent la strigăte și la plâns dar totdeauna cu buze atât de tandre și dulci rostind cuvinte doar pentru a le mângâia și a le strânge la piept privind cerul doar culcată în pat lăsând brațele să-i atârne în voia cântului sfărâmat de picătura de ploaie doar pentru a urmări fuga muștei singura ființă din lume care nu-și cunoaște numele și căreia nu-i pasă de păcatele sale strigă în gura mare și ridică perdeaua și mestecă ora pe care matematic o va anula scara ce își rupe șira spinării atâta vreme cât poziția-i extraordinar de periculoasă nu va putea schimba locul pe care mâna sa și-l imprimă pe marginea ferestrei mireasma pădurilor oricât de rănită și de pe moarte ar fi seara care vine nu va schimba dulceața acestui ceas ce bate ușor în obloane și intră și se așază alături și citește peste umăr povestea adevărată și concretă a unei iubiri fără de seamăn proaspătă ca un trandafir în tufișul său surâzând soarelui