Privesc pâraiele în urmă,
Pe coasta muntelui, în sus
Și văd, ici-colo câte-o turmă,
Mergând spre staul, la apus.

Se-nchide zarea spre izvoare.
Se strânge viața în culcuș.
Pădurea-și pierde din culoare,
Când astrul scade din urcuș.

Iar în înalt, doar vântu-adie,
Veghează peste-a vieții taină.
Din ceruri, luna argintie,
Pictează-a nopții neagră haină.