Arcușul


Au învins!
Mi-am strigat;acei cai,
cu stări biciuite.
Nechezul lor
a pătruns sub armura vie...

Mă tem că această furie,
le dă aripi de zbor
cu tropot de smalț.
Străjerii mei se vor cruci afland
ca minunile noastre
au vieți de albastru:
neștiute cunoașteri
mestecad fără veste
blestem si pământ.


În liniștea pietrelor,
în altarul ferestrelor
nopțile-și alintă iluzii.
Din nerostite cuvinte,
arcusul lui Buda
așterne pe ochi diamantul...

Cu minuni des-lipite
în razele crinului alb,
timpul luminii dispare;
iar clipa aceasta,
revine cu un chip de durere mai des.

În bocet de dor,
sub gene eterne
s-ar ascunde în zori.