Slabă, tristă, uscată
Ca un fir de porumb
Uitat în lanul cules demult,
Moartea îmi adună zilele
Risipite în urmă,
Cu măturoiul din nuiele.
Pe după colțuri
Îmi taie calea.
Îmi fură din cele mai bune.
Inert ca într-un coșmar
Dintr-un somn de un ceas
În care nu mă pot clinti,
Nu pot vorbi.
Timpul e moale.
Număr câte zile-au rămas.
Moartea râde ca o nebună
Privindu-mă prin orbitele goale.

Dan David, Los Angeles, Ian-05-2007.