Pendula-mi răsună-n timpane,
Scrijelind pe ele trecutul,
Memorii schimbate-n icoane
Din care să-nvăț începutul.

În prima bătaie-ncrustată,
E glasul duios de demult,
Al celei ce prea devotată,
La leagăn venea să-l ascult.

Întâi e lin, apoi tremurat,
Și-n vorbe ascunde povești.
Vrea cu ele copilu-n bărbat,
Să-l schimbe la cele lumești.

O alta e de sânge tumult,
Fiori îmi aduce în noapte.
Glasul iubirii vrea să-l ascult,
Purtat de alint și de șoapte.

Doar cea de pe urmă-i tăcută,
Timpanul refuză s-o prindă.
Sunt dus pe cărarea știută
Pendula e mută sub grindă.