Rătăcesc hoinar prin lume,
fără rost râuri de gheață
aprind, plâng
după o poveste mai frumoasă.
Un anotimp hilar trece prin mine
florile plâng uitarea de copilărie dulce,
mă strigă luna, stelele nu-mi dau pace
în amintirea grea de adolescență pură.

Adâncă, durerea e surdă, e rea,
în mine rădăcini vrea să prindă
nu pot privi, adulmeca
un răsărit, un asfințit,
măcar un an de iubire.

Departe mă îngrop,
îmi strâng petalele ofilite,
să uit de tot,
de tine, durere rătăcită.