Afară plouă-adevărat,
În mine ploaia plânge,
Iar binele-i de cumpărat
Și nu știu de-oi ajunge
Să iau și eu vre-odat.

Și vântul umblă șuierând,
Ar vrea să mă-nspăimânte.
Mai tace-apoi, îl cert în gând,
C-aleargă frunze frânte
Pe-aleia de asfalt.

Odată noaptea întinzând
Mantia-i neagră, mută,
Mă prinde-n vrajă, când și când
Tăcerea neștiută
De zbuciumu-mi ciudat.

În așteptare, gândul plin
De vorbe nerostite,
Ascultă al naturii chin...
Iar timpul ce nu minte,
Se duce măsurat...