DIPLOMAÞIA CRITICII SAU CRITICA DIPLOMAÞIEI

Criticii literari nu sunt interesați de volumele de epigramă, numai Șerban Cioculescu a făcut câteva recenzii unor culegeri, ocazii cu care nu a fost lăudat de colegii săi. In prezent, criticul Petru Poantă este numai un susținător al epigramei transilvănene.
Ne-am obișnuit ca numai d-na Silvia Popescu să facă recenzii unor volume, în ziarul „Adevărul de Cluj". Iată că și în nr. 45 al revistei „Epigrama" i-a fost publicată o scurtă recenzie, „Un scriitor diplomat și intuiția valorilor", privind antologia „Printre epigramiștii olteni", realizată de Petre Gigea-Gorun în 2008, la Craiova, Fundația „Scrisul Românesc". Domnia sa i-a făcut antologistului „mici observații", privind selecționarea unor catrene „cu schimbări de ritm sau accent, greșeli de ortografie - acestea se cereau puțin mai mult lucrate".
Unui antologist nu i se pot imputa aceste greșeli, el are numai datoria de a selecționa acele epigrame demne de a figura într-o antologie, nu de a corecta greșelile. Etica nu ne permite să ne implicăm în creațiile decedaților, iar cei în viață aveau datoria de a învăța limba română și prozodia.
Volumul cuprinde 250 de autori (!), cu un total de 1560 creații, reprezentați prin una până la 36 catrene, distihuri, sau mai lungi, recordmeni fiind Nichi Ursei și antologistul. În Antologia epigramei românești, 2007, din cei 250 de autori au fost cuprinși numai 100, cu 473 epigrame. Lipsa celorlați este firească, lipsindu-le epigramele valoroase. Exceptând catrenele care pot aduce contribuții la istoria epigramei oltenești, numai la cele scrise începând din a doua jumătate a secolului XX se găsesc 161 lucrări cu asonante, 95 cu disonanțe și 21 cu asonante și disonanțe. Rezultă un total de 277 catrene cu prozodie deficitară, 17,9 % din volum. Procentul este totuși mic față de totalul catrenelor slabe, 732, care n-ar putea apare într-o culegere care se respectă. Citarea lor ar necesita spațiul întregii reviste, iată numai câteva, de exemplu unul care trebuie să fi avut succes la Comitetul de Partid și gazeta de perete a fabricii: Acasă, cine nu te știe,/ Că faci mereu economie?/ Dar la servici, nu-ți scapă-o clipă/ Să nu fii primul la risipă. Mai sunt cazuri, Teodor Sandu Ciobăncan. Ion Nijloveanu are trei epigrame antologice dar și catrene fară valoare și cu asonanță, precum; S-a îndoliat rapid/ Blestemându-și zilele/ Că-ntr-un accident stupid/ I-a decedat câinele. Unei doamne în doliu. Ion St. Diaconu, născut în 1951, are 15 catrene numai cu rime la versurile 2-4. Emilian Stancu, menționnat ca membru al Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu" București, se remarcă prin: De socot ceva mai bine/ E un fel de cal pur sânge,/ Care vine, vine, vine... / Insă foarte greu ajunge. Chelnerul. Sânge nu rimează cu ajunge, ci cu plânge, așa cum arată catrenul. Spiridon Popescu, membru al Uniunii Scriitorilor, îl atacă pe unul dintre cei mai buni epigramiști olteni cu o poantă sleită și cu rima căciulă / naivul: Te lauzi că ți-ai luat căciulă/ Frumoasă precum alta nu-i,/ Dar, te întreb eu ca naivul:/ „Amice, ai pe ce s-o pui? " Epigramistului Jean Cănăvoiu, care se laudă cu căciula cumpărată. Amicul avea pe ce dar nu pentru mult timp, a decedat în acel an. Un catren la lui George Ceaușu are asonante la toate versurile: Prins cu scule ultrascumpe/ In bătaia peștelui/ încercă să se disculpe/ Că nu-i în apele lui. Braconierul. Cristina Mesea-Ulmeanu rimează mea / mea chiar în versul final: Se descurcă, îmi dau seama,/ (Deși nu e treaba mea): Laazil a dus pe mama/ Și la noi pe soacră-mea. Soțul meu. Rimă tot la versurile 2-4 pământul /pământul în La moartea unui bețiv, Petre Gigea-Gorun. Titel Andreianu, fost director de tipografie, probabil s-a săturat de sutele de rime epigramă / dramă și a găsit una originală: Când scrii noi și noi volume - / Proză, versuri, epigrame - / Aș vrea să te-ntreb anume:/ Ai și bătături în... palme? Unui scriitor prolific. Toma Grigorie, doctor în științe filologice din anul 1983, rimează într-un catren libertate / carte și mansarda / Burada. Ca să n-o mai lungim: Nea Costică, o-avea mică, / Nu știu de ce mai trăia./ I-a crescut acuma... cică... / Cinci la sută... pensia! Socială, Valentin Groza. Pensia are accentul pe prima silabă, nu rimează cu trăia, iar profesorul de română Constantin Râpeanu, unchiul criticului literar Valeriu Râpeanu, spunea „popularul cică nu are ce căuta în poezie, fiind folosit și la chemarea porcilor.
Acestea pot fi trecute cu vederea în volumele autorilor, sau când sunt tipărite în ziare, nu și când sunt publicate ca epigrame antologice.
Sunt și numeroase catrene cu poante uzate, folosite de zeci și chiar sute de ori. Proaspeții epigramiști se simt datori să continue tradiția, versificând cu poante precum rea de muscă, suntem în aer - pom, sărac cu duhul, fată ușoară - grea, bea de stinge - usucă, tras la măsea, sub papuc, mori de vânt, bate apa-n piuă, mers pe trei cărări, mers pe alături, calcă strâmb, tradus de soție, poamă bună - rea - acră, ia nasul la purtare, tras pe sfoară, plic la doctor, operat de hoț, cusut cu ață albă, capul gol, se face că plouă, băgat la apă, mers ca racul, copil din flori, îi poartă sâmbetele, fruct oprit, asistente/doctorițe care te îmbolnăvesc, etc. O epigramă corect realizată: Ca scriitor a fost tradus/ In multe limbi, precum se știe/ Iar pe la colț mereu s-a spus/ C-a fost tradus și de soție. Unui scriitor, Nicolae Nicolae. Dintre mai multe catrene cu aceeași poantă, una are girul unui critic literar: L-a implorat pe Cel de sus/ Să fie-n alte țări tradus/ Dorința lui, atât de vie,/ Fu împlinită de soție. Unui scriitor vanitos, Adi Sfinteș, O ANTOLOGIE A EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI ACTUALE, de Petru Poantă și Ioan Pop, prefață Petru Poantă, 1999.
In antologie au fost tipărite și câteva plagiate, trei fiind semnate de Adrian Becherete. Reproducerea lor nu este necesară, întrucât sunt absolut identice cu cele ale lui Gheorghe Belei. Carte poștală ilustrată și Unuia au apărut în antologia EPIGRAMIȘTI ROMÂNI DE AZI, 1979, editura Eminescu, prima și în ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI, 2007, Unuia părăsit de soție în culegerea CADENÞE EPIGRAMATICE, 1979, în CE-MI ȘOPTEȘTE MIE MUZA -ingineri și tehnicieni români epigramiști, 1998, în antologia CU POANTE PRE MOARTE CÃLCÂND, 2005, și în ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI, 2007. Ne aflăm în fața unui fapt inexplicabil: Președintele UER este unul dintre cei trei care au realizat ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI și, în același timp, garantează calitatea celor publicate în PRINTRE EPIGRAMISTE OLTENI, semnând prefața. Atuul acesta al cărții este menționat în limbile franceză și engleză într-o postfață, probabil pentru cititorii care încep de la sfârșit.
Despre cazul plagiatului lui Nicolae Fulga, Procesul învârtelilor, după epigrama Cauză și efect a Florinei Dinescu, în „E" s-a precizat, la vremea respectivă, că este de competența unei viitoare comisii a UER. Dacă s-ar fî constituit, poate se afla și la Craiova că nu este un plagiat antologic. Se respectă un vechi angajament: Mă pregătesc de pe acum/ Să apăr noul tău volum./ Deși nu-s critic reputat,/ Am un cuvânt ca avocat. Unui plagiator, George Corbu, antologia Epigramiști români de ieri și de azi, 1975. ( Indiferent sub ce regim,/ Ei se-nvârtesc, noi amețim. Cauză și efect, Florina Dinescu, „antologia” OLTENII & RESTUL LUMII, 1996, selecție Nicolae Fulga.. Știu bine, deci nu bănuiesc,/ Că veșnic se-aranjează “ploi”./ Mai marii vremii “se-nvârtesc”/ Și amețiții suntem noi. Procesul învârtelilor Nicolae FULGA, HOHOTE LA GURA… POANTEI – ANTOLOGIE DE SILVIA ȘI MARIAN POPESCU, Cluj, 2000. Fulga doar a diluat distihul, versul 1 este de umplutură.)
Sunt și alte asemănări cu epigrame cunoscute și mai bune, semnate de Sorin Pavel, Teodor Maricaru, Omar Khayam, V.D. Vasiliu, Gh. Grosu, Marțial, Mihai Moleșag, George Topîrceanu, Gh. Leu și alții. Au fost comunicate antologistului, deocamdată nu se știe dacă va avea timp să le citească până la redactarea unei anunțate reeditări, din cauza numeroaselor felicitări tradiționale, scrise din complezență sau ignoranță.
Fiind un volum numai cu epigrame, nu era necesară precizarea „epigramist" la fiecare autor, oricum cititorii pot aprecia cine este.
Lipsește Virgiliu Slăvescu, născut la Tg. Jiu, lipsesc și câteva epigrame bune ale lui Constant Petrescu, de exemplu: Deviza mea este doar una - / Cam dură dar adevărată:/ Condamn prostia-ntdeauna... /Din clipa-n care-i publicată. Deviza.
Publicarea catrenelor slabe drept „reprezentative" și antologice, nu face un serviciu autorilor, nici epigramei oltenești, nici epigramei românești. Volumul a fost distribuit și unor personalități ale culturii, marilor biblioteci ale țării și chiar în diasporă, nefăcând astfel o bună propagandă epigramei. Pentru a realiza o antologie, nu este de ajuns să ai energie, bună credință și sponsori generoși, trebuie să ai cu adevărat „intuiția valorilor" și cunoașterea temeinică a epigramei.
Mircea C. Dinescu

P.S. Articolul a fost trmis redacției revistei „Epigrama” la începutul lumii octombrie 2008. Cenzura funcționează, nu a avut loc nici în nr. 46, nici în nr. 47 și nu va avea loc niciodată. Acolo se pot tipări numai osanale, oricât de prost ar fi volumul și oricâte plagiate ar conține.