peste pasărea sufletului
n-am așezat niciodată plapuma
ca să nu-i rup vreo aripă
să nu-i închid ochii
să nu-i ascund cerul
pasărea sufletului a călătorit mult
înainte să-mi intre în piept
a zburat până la somnul grâului
până la casa pământului până la ceasul din peșteri
numai drumul de la Dumnezeu în pieptul meu
din pieptul meu la Dumnezeu
e o cărare strâmtă
pe care dinții nopții
încercă să-i smulgă
pene.