Boala-i ca moartea, cade din senin,
Neverosimil, scurt se instalează,
Cuprins mă simt de letargie, chin,
Trăirea-mi schimbă, mi-o împovărează.

Natura îmi dăduse totuși semn,
Că suferința-i gata să mă apuce,
Am ignorat-o, rămânând de lemn,
De parcă așteptam o sfântă cruce.

În fața bolii năucită stau,
Căci neputința a luat amploare,
Răspuns la provocare nu îi dau,
Încerc să aflu totuși ce mă doare,