Venea spre tine marea sălbatecă să plângă
Cu glasuri de sirene, prin valuri respirând,
Iar crestele-i de sare te mângâiau pe rând,
Căci dor i-a fost de tine la sânu-i să te strângă.

Răpită pari de mare și intri-n ea râzând,
Atrasă de-orizontul cu ceața lui prelungă
Spre care pescărușii, țipând, vor să ajungă
Când plaja dogorăște de soarele arzând.

În larg, se vede-o pânză pierind în depărtare,
Copiii fac castele ciudate de nisip,
Iar tu revii-mbrăcată în umezi stropi de sare.

Toți fanții te scanează sorbindu-ți mândrul chip.
Și-atunci aș vrea rechinii să-i sfârtece sub mare
Sau un taifun să-i șteargă - sau către ei să țip.