De ce puterea să-nțeleg
zădărnicia mea, mi-ai dat-o?!
De ce-nainte să mai merg
Gândirea mi-ai curtat-o?!

De ce-ai sădit în mine dor,
Să fiu al lumii trist actor,
Ce varsă-n timpul infinit,
Doar nostalgia celui netrăit?!

De ce-ai promis folosul stăruinței,
Când m-ai lăsat fără vreo cale,
De-atinge sensul de scăpare,
Și-nnot in vidul neputinței?!

De ce-n aburi de rugă nu te miști,
Și lași să-mi crească viermii de-ndoială?!
Când existența-mi-e așa banală,
De ce nu-mi dai dovadă ca exiști?!