agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-16 | |
Câtă dorință de-a fugi în lume am în dimineața asta!
M-am trezit uluit de forma ei hilară și mi-am spus: Te iau din pat, așa adormită cum ești, Dau drumul la apă și soare peste tine Iar când într-un final apoteotic o să te trezești O să te amăgesc că ți-am luat un cal frumos ție Și altul tot la fel dar mie! Apoi mirată de entuziasmul meu eroic O să mă iubești cu îndârjire, Cu un curaj cum eu nu am mai văzut vreodată, Și-o să urcăm pe caii noștri albi (de ce nu negri sau putem chiar să-i vopsim kitschos ca să ne dăm măreți cu ei pe stradă, vei spune tu, Încă iubindu-mă în minte) Și vom pleca spre câmp, spre ce vei vrea. Ajunși ca prin minune în vreun cer (Sunt caii noștri și ni-i putem imagina cu aripi, nu?) O să ne iubim de dorul lor încă o dată, Iar ei vor paște galaxii, nove și iluzii, Se vor iubi și ei, au tot dreptul, După ce i-am obosit cu mersul nostru rătăcit. Până când ne va prinde un înger sau poate Dumnezeu, Moralizându-ne că am ajuns cam prea devreme-n Rai. La întors o să te iau de mână, Sau poate o să ne transformăm chiar noi în cai. Sau îngeri, frumușei și uluiți de vreo magie. Eu o să-mi spun pe nume Serafim iar ție o să-ți zic mai simplu, Doar Minune. Căderea serii ne va prinde goi, Visând că suntem stele căzătoare sau lucerna verde Din câmpiile ce-arzând le-am străbătut. Vom râde cu dichis de miezul nopții, Cocoșii din vecini ne vor urla cu sârg iubirea Și poate într-o secundă cosmică vom adormi Cu cai alături. Cât de departe suntem, iubito, de visele de-alaltăieri. Eu încă scriu cuvinte fără noimă. Poate revii și-mi ceri să-ți spun încet O altă poveste cum făceam noi noaptea, Când ne iubeam chiar fără de sărut. Mă și gândesc deja la una În care vom striga năuci de dragostea noastră, Și amintindu-ne de copilăria ei „Pe cai, călare!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate