Mă furișam prin grădina sufletului tău
descoperind bucuriile înflorite din dimineți,
alături de ofilitele, încă păstratele tristeți
în amestecul de culori risipite, curate
cu parfumuri suave, nerevendicate
de nopțile fără pereche
și mă miram.
Am găsit alei umblate, umbrite de amintiri,
am găsit și cărări ascunse rămase fără trăiri,
am găsit multe semințe de teamă și speranță
gata să prindă viață
și nu mă miram.
M-am odihnit pe covorul tău de șoapte
urmărind apusul viselor deșarte
care se derulau mutește, fără rost,
închipuind senzații abisale, timp anost,
dorințele înfrânte
și am zâmbit.
Eram și eu acolo, închis într-o statuie
c-un fluture pe frunte și c-o privire șuie
văzându-mă pe mine în mine scotocind
mocneam ca un cărbune de vrajă sângerând
scântei de pasiune
păcatul roditor când nu-mi doresc să mor
și m-am rugat.