nu știu cum poți să stai cu ochii închiși
în timp ce țigara ta se stinge
de una singură
așternând o parte din tine
în scrumieră
iar tu îți mângâi ridurile de pe frunte
gândindu-te la pușculița
în care îți strângeai copilăria
și la bicicleta pe care te roteai
în jurul casei râzând
tu nu știai că zidurile
au nevoie de umbre
și rotirile trebuie făcute doar pe jos
deschide-ți ochii și privește
cum tace cerul acum
și cum se rotește pământul desculț și gol...