Nașterea umbrei:
Un băiețel pe stradă, curios, mama își întreba:
„De ce doamna aceea singură mai are o umbră mică lângă a sa?”
Copilăria umbrei:
Am văzut o umbră mică odată-n viața mea,
Era a unei șopârle ce coadă nu mai avea,
Dar umbra ei la coadă nu a putut renunța
Și de atunci o stranie arătare se tot plimbă prin păduri,
O șopârlă fără coadă și umbra ei rămasă-ntreagă,
Cred că...umbra se joacă de-a v-ați ascunselea cu șopârla sa.
Adolescența umbrei:
A mai fost odată o umbră ce-a planat asupra ta,
Dar consistență sumbră nu a prins a apuca,
Nebun, nevoie mare, ai pus-o drept să stea
Cu tine, lângă tine-n soare și umbra încet s-a dus,
Geloasă că pe ea nimeni nu o iubise încă așa...
Tinerețea umbrei:
Umbre mai mici, mai mari, lungi, scurte, dense, mai ascunse
Umbre la vedere, gălăgioase tare sau născute mute,
Sunt toate agitate și-au angajat:-purtător de cuvânt-
Vor libertate, democrație, drepturile umbrei universale,
Legate de oameni ele refuză să se mai nască pe pământ
Căci la toate relele făcute de noi, martore tăcute ne sunt vrând- nevrând...
Bătrânețea umbrei:
A îmbătrânit ca oricare din noi, tribut adus rigorii stricte a timpului,
Goluri multe de alb au început să-i apară pe trup, răzlețe sau în grup,
A dispărut încet, colorându-se în alb,
nu înainte de a apuca a-și întreba omul pe care de-o viața îl însoțea: Ce părere are, ce crede el de ea...
Epilog:
Uimire mare... undeva, chiar acuma unui om umbra lui îi vorbea,
iar el, paradoxal, la sfârșitul vieții sale afla că omul pe care de o viață ca o umbră cuminte îl însoțea
nu era nimica altceva decît chiar umbra sa...