E atâta liniște în jur
încât e perturbată gălăgia:
vântul a încărunțit
și s-a decolorat lumina!

Iar buzele tale
așteaptă,
o vorbă
să le pecetluiască.

În alt timp deschid ferestre
să plece, să uite;
în ieri să se-ntoarcă
pe sine să se cunoască!

Și îngerii Săi
se roagă…
E toamnă
pe mâna-i aristocrată!